în vitrine, parbrize, din profil, din spate, cine ești
tu care vrei să înțelegi sau tu pe care vrei să-l înțelegi
emoții proiectate, nervozitatea boturilor mașinilor, 
fațada curioasă a clădirilor, ferestrele largi mirându-se, 
gura deschisă a întrărilor
înțelegi pe cineva, te înțelegi pe tine, acuzi, te acuzi pe tine
ai văzut un schelet în sticla vitrinei 
în lumina unui blitz a unei firme luminoase a unei cafenele
un craniu care te privea, adulmeca, asculta 
cu găurile lui din lumea cealaltă
în timp ce intri în lucruri, în timp ce proiecția însuflețește, 
formele sunt expresia emoțională și trecătoare a lucrurilor
niturile băncilor, picăturile de ulei, nasturii - niște priviri cu înțeles,
antinomie în care nu știi când ai sau atunci când te-ai regăsit
în înțelesul niturilor, noima picăturilor de ulei, a nasturilor de la piept
reprezentările minții după ce lucrurile s-au întâmplat de mult 
păpuși vii, dar din plastic, cu pălării cu boruri mari, în rochii colorate, 
cu picioare lungi și frumoase în dresuri Marlyn
ai simțit pulsul sub haine, căldura sub dresuri, viața sub moarte
și revin ca reacție involuntară, niciodată memorie
regia și scenariul sistemului limbic, distorsiuni, oameni imaginari, 
atunci când ți-ai dat seama că nu ai fost tu, ai fost chiar tu, poate
ai văzut un schelet pentru că tocmai tu îl ești cel care îl vede
numai găurile din craniul tău pot vedea în și din lumea cealaltă 
oameni care nu mai sunt sau care nu au fost niciodată,  dar parcă sunt
numai găurile din craniul tău se văd în primul rând pe ei 
reflectați în vitrine

Comentarii